"Fericirea e sa stii sa iti doresti ceea ce ai deja" Sf. Augustin

Conceptul de fericire este unul dintre cele mai delicate concepte in ziua de azi. De ce? Pentru ca avem parte de o diversitate asa de mare de modele si posibilitati de a trai, care ne sunt "servite" prin intermediul mass-media in diversele forme de promovare (inclusiv online), incat ajungem sa nu stim exact ce ne mai dorim de fapt. Advertising-ul ne deseneaza fericirea in diverse moduri si noi urmarim orbeste aceste asa-zise idealuri.


Avem nevoie cu adevarat de masini scumpe? Sau sa ne facem rate sa ne schimbam mobila la 2-3 ani? Sau electrocasnicele? Avem nevoie intotdeauna de plasme cu diagonale asa mari? Sau ne dorim cu adevarat sa aparem in CanCan-uri sa avem tendinta sa credem ca suntem si noi vedete?


Ce avem de fapt marea majoritate dintre noi? Vieti obisnuite, cariere in desfasurare care se pot dezvolta frumos dupa ani de zile de perseverenta si ambitie. Avem relatii in care putem investi tot ce avem noi mai bun fara sa ne tenteze "ambalajele" alea bune doar de rating. Avem ocazia sa ne facem prieteni, sa ne alegem apoi prietenii, sa ne plimbam in alte zone fara sa sta neaparat la 3-4-5 stele, sa urcam pe munti sa admiram privelistea, sa citim carti bune, sa scriem, sa ascultam ce muzica ne place, sa mancam uneori cate o prajitura in vreo cofetarie, alteori sa mancam cartofi prajiti intr-un loc nou, sa vizitam muzee, sa petrecem cateodata in vreun club fara sa avem alcoolemie de ordinul zecilor.


Avem ocazia sa avem o viata obisnuita, cu bune si rele, cu limite pe care le putem depasi constant, usor-usor, ca sa reusim sa ne construim putin cate putin viata care ne place. "Fericirea este un etern santier in lucru" Ioan Daniel Teompa


Suntem nefericiti de multe ori pentru ca asa alegem sa fim, nu pentru ca am avea motive reale. Nu cumva celebrul citat "Gandesc deci exist" poate fi parafrazat "Am spirit deci exist"?

Directii

Unde vrei sa ajungi? Cum te vezi peste "x" ani? Ce inseamna succesul pentru tine? Daca nu ai raspunsuri clare la aceste intrebari ai o problema. Daca nu ai nicio reactie, niciun raspuns, ai o problema foarte mare. Iti lipseste viziunea. Dar ce e viziunea de fapt? Eu consider ca e varful aisberg-ului. Insa acest varf e partea vizibila, e doar o mica parte in comparatie cu ceea ce este sub, ceea ce nu se vede. Pentru ca viziunea ascunde in adancuri mentalitati, experiente, vise, idei, succese, esecuri...ascunde atat viata pe care ai trait-o cat si cea pe care o vei trai in continuare.
Viziunea traseaza drumuri invizibile pe care insa e foarte probabil sa le parcurgi. Depinde ce strategii sunt in continuarea acestei viziuni. Apoi, depinde ce eforturi sunt facute in sprijinul respectivelor strategii. Pentru ca in final, sa conteze ce rezultate sunt obtinute ca urmare a eforturilor depuse.
Diferenta e ca pentru multi asta e doar lantul slabiciunilor, iar pentru altii e un efect de domino pozitiv, o energie unica ce face ca lucrurile sa se miste.
Pana la urma, tu ce viziune ai? Si, mai ales, ce viziune vrei sa ai?

"Toti capătă ceea ce caută până la urmă, dar nu le place întotdeuna" C.S. Lewis

Cautam. Ne caracterizeaza acest lucru. Si e si normal, psihologic vorbind trebuie sa ne descoperim personalitatea. Sa aflam ce ne place si ce nu, ce ni se potriveste si ce nu. Apoi sa ne redescoperim. Trebuie sa avem conflicte, esecuri, succese. Trebuie sa iubim, sa uram, sa construim, sa distrugem.
Insa cine directioneaza acest efort al cautarii? Reusim noi mereu sa construim viziunea necesara ca sa ne conturam pas cu pas drumul dezvoltarii personale si profesionale? Sau ne lasam purtati de vant in directii bizare uneori?
"Ai grija ce-ti doresti pentru ca se poate implini" suna cu o aroma de fatalitate alt citat. Pentru ca se refera exact la aceia care nu constientizeaza suficient incotro sa indrepte lanterna cand cauta.
La urma urmei, tu ce anume cauti de fapt? Stii ce inseamna ceea ce vrei tu?

"Chiar daca esti sigur ca poti sa faci un lucru sau ca nu poti sa-l faci,ai dreptate" H. Ford

• Credem ca putem reusi. Si avem dreptate.
• Credem ca totul e o competitie continua. Si devenim competitivi.
• Credem ca vom putea evolua. Si evoluam continuu.
• Credem ca viata e grea. Si viata devine dificila.
• Credem ca sunt prea multe bariere. Si ne limitam.
• Credem ca putem cuceri lumea. Si reusim.
• Credem ca nu vom mai putea iubi niciodata. Si nu ne mai indragostim deloc.
• Credem ca nu sunt oportunitati. Si nu mai cautam.
• Credem ca undeva acolo, departe, putem ajunge. Si incepem sa parcurgem drumul.
• Credem in noi. Si se ajunge sa creada si altii in noi.
• Nu mai credem in noi. Si ajungem sa nu mai credem nici in altii.
• Credem ca totul e o competitie continua. Si ne lasam dati la o parte pentru ca nu putem avea o mentalitate corespunzatoare.
• Credem ca nu putem reusi. Si avem dreptate.

Despre motto-uri, retete si dezvoltare personala

Tu ai vreun motto? De ce? Dupa ce te ghidezi de fapt in ceea ce faci? Care crezi ca e rolul unui motto? Eu am avut de mult timp motto-uri. Le-am mai schimbat, am cautat deseori ca in cateva cuvinte sa concentrez cat mai multa intelepciune si viziune si...si...si... Practic, am cautat retete. Am considerat ca TREBUIE sa am un motto. Ca si cum vroiam sa fac un rebranding personal si sa ma prezint in fata celorlalti dar si in fata mea drept o persoana care are un motto. Nu stiam prea bine de ce, nu puteam sa argumentez prea coerent, dar stiam ca vreau sa-mi gasesc un motto. Si am gasit destule (nu-i asa ca cine cauta gaseste?) Care de care mai interesante si mai placute cand le citeam. Imi alegeam un motto dar, dupa un timp, nu-mi mai placea. Ceva se intampla. Si cautam mai departe. Gaseam alt motto, apoi trecea iar o perioada si cautam altceva.

La un moment dat, s-a intamplat ceva. Probabil ca incepusem sa ma maturizez si mi s-a parut clar motivul pentru care eu nu-mi gaseam un motto de care sa zic ca e perfect. Eu incercam sa copiez atitudinile altora. Cautam vorbe spuse de altii, dar spuse din punctul lor de vedere. Lipsea esentialul din acele motto-uri, si anume cum gandesc eu de fapt. Practic, nu ma reprezentau. A urmat bineinteles o perioada in care incercam sa ma intuiesc pe mine. Sa ma cunosc pe mine insumi. Atunci am inceput sa realizez ca de fapt nu exista retete universale. Fiecare e unic prin felul sau de a fi, fiecare trece prin conjuncturi distincte mai mult sau mai putin, are anumiti oameni in jurul sau, anumite oportunitati si, in ultima instanta, fiecare are o anumita experienta si o anumita mentalitate. Si automat, fiecare are propria viziune.

Aici am gasit punctul de plecare privind motto-ul care urma sa ma reprezinte. Viziunea mea. Cum gandesc eu lucrurile. Care e experienta mea, ce am invatat, ce puteam sa mai invat, ce voi putea invata si, mai ales, cum voi putea invata si mai bine.

Initial, am considerat ca asta ma reprezinta si anume "Invat mereu". Dar probabil ca o anumita curiozitate m-a facut sa incerc sa sap si mai adanc. Cred ca intuiam eu ceva. V-a impresionat vreodata cum asa de putina esenta poate aroma asa mult? Mie mi se pare ceva deosebit, plin de subtilitati. De aceea ma atrage uneori arta gatitului. Nu cumva arta aceasta a gatitului este arta de a inventa retete noi si originale? Retete deosebite care sa uimeasca, retete care cuceresc intr-o clipa. Si cuceresc definitiv. Nu exista retete universale dar exista potentialul enorm de a inventa. De a reinventa. De a cuceri.

Cautam si inca mai caut anumite ingrediente pentru reteta mea.

Mi-am dat seama cum pot sa invat cel mai bine. Sa fac ceva si apoi sa-l perfectionez in timp. Sa ma joc, sa caut, sa analizez, sa gresesc, sa ma ambitionez, sa fac, sa aplic ce am invatat ca sa invat si mai bine.

Un motto trebuie sa reprezinte o viziune. Viziunea ta. Viziunea mea. Nu conteaza cate cuvinte are. Conteaza ce e in spate. Toate motto-urile pot suna a clisee pentru altii, insa e important doar cum suna pentru noi.

Eu construiesc mereu. Mai am pana sa construiesc zgarie-nori, am inceput cu castele de nisip si cu drumuri neasfaltate care nu stiu inca unde vor duce. Si ma uit in urma, drumul e plin de gropi, dar e drumul meu. La inceput nici nu stiam cum sa incep. Insa am inceput sa invat sa construiesc cu incredere. Sa pun pasiune. Iar ca sa pun pasiune, trebuie sa o gasesc undeva aici in sinea mea. Si caut. Ca sa stiu cum sa caut, ma educ.