Stii ca e un lant al slabiciunilor in orice lant muntos?
Lipsa de educatie, atitudine indiferenta, lipsa de responsabilitate, toate se aduna si lasa in urma gunoaie si diverse resturi care nu sunt biodegradabile dar care influenteaza negativ natura, fauna si flora. In continuare, marea majoritate a celor care vin dupa si gasesc aceste gunoaie le considera ca pe ceva specific, dau vina pe cei dinaintea lor si ce fac practic? Lasa si ei in urma gunoaie, scuzandu-se astfel prin gesturile celor dinaintea lor si dand dovada de un fel de orgoliu neinteles "daca altii au lasat eu de ce sa nu las? Si de ce sa strang ce au lasat ei in urma?" Si grup dupa grup, gunoaie dupa gunoaie. False regrete, nimic concret.
Nu arunc acum asupra autoritatilor aceasta problema. Chiar daca la prima impresie s-ar spune ca nu-si dau interesul, e clar ca alta e de fapt problema. Noi, turistii. Ne trebuie amenzi ca sa ne dam seama ca nu e bine sa aruncam gunoaie? Daca nu e nimeni sa ne verifice, inseamna ca nu avem nicio responsabilitate, ca ne permitem orice? Si nu in ultimul rand, ne place cand ajungem intr-un loc si gasim gunoaie gramada? E chiar asa de greu sa avem un simplu sac de gunoi sau o punga si sa adunam gunoaiele si resturile? Una peste alte, in general resturile sunt ambalaje, sticle goale, conserve goale, deci nu neaparat greutatea ar fi o problema. Iar o plasa normala ca si marime in general e suficienta pentru un grup de cateva persoane.
Ce e cu mentalitatea asta de turma? Cineva face mizerie si apoi restul dupa el ii urmeaza exemplul si arunca vina pe cei dinaintea lor. Si ceea ce probabil e tragic, dubios, dar care subliniaza aceasta mentalitate de turma e faptul ca in alte zone montane, probabil si din alte tari, unde nu sunt aruncate gunoaie, e posibil ca aceia care au aruncat la un moment dat gunoaie in zonele unde si-au permis sa arunce acolo nu arunca, pt ca acolo exemplul e altul, dar ar fi si mai grav sa mai si afirme "ca numai la noi e asa" si apoi se intorc aici, nu se intorc insa cu alta atitudine, nu invata nimic si nici nu-i sfatuiesc pe altii, arunca in continuare si afirma iar "ce frumos e in alta parte, numai la noi sunt gunoaie". Chiar credeti ca nu e posibil asa ceva?
De la un anumit nivel, lucrurile se schimba insa. Cei care urca sus pe munti, care fac drumetii strabatand crestele, atingand varfurile, sunt altfel. Acolo gasesti mult mai rar gunoaie. Ei au alt respect, alta atitudine. Ei stiu ca muntele iti ofera multe lucruri de neuitat, iar inaltimile iti ofera amintiri si senzatii pe care nu le intalnesti nicaieri altundeva. Nu e lux, te deconectezi de lume putin, esti doar tu in natura. Esti doar tu cu tine. Si pt ca acolo nu ajunge oricine, e un respect reciproc. Primesti ceva deosebit si oferi la randul tau ceva deosebit. Te oferi sa nu lasi nicio urma. Niciun gunoi. Pare banal, dar e cel mai important serviciu pe care il poti face naturii. Nu o ranesti.
Muntele ofera ceva ce nu gasesti in nicio alta parte. Ofera un drum catre varf. Catre varfuri. Ofera o educatie a efortului concentrat, a perseverentei, filozofia pasilor mici dar siguri. Ofera o perspectiva asupra lumii. De la inaltime. Te face sa-ti doresti sa ajungi in varf mereu, chiar daca drumul e greu. Te face sa-ti doresti sa ajungi si mai sus. Te face sa-ti doresti sa te intorci acolo sus pe munti. Te face apoi sa cauti inaltimile si in sinea ta. Sus, pe varf, nu ajunge oricine. Insa tu ajungi. Ajungi cu siguranta. Ajungi obosit, dar se merita. Face cat toti banii din lume. Ai senzatia aceea ca ai trecut prin toate greutatile, ca ti-ai intarit putin caracterul. Si ai in jurul tau oameni care simt exact aceleasi lucruri ca si tine. Ajungand acolo, esti altfel. Te schimbi iremediabil. Esti cu picioarele pe pamant dar cu capul in nori. E o vorba: "pamantul e jos, cerul e sus si scara e doar inauntrul nostru". Si astfel, iti construiesti altfel povestea. Urmezi alt fir epic. Te plasezi pe alta traiectorie. Te schimbi. Refuzi lantul slabiciunilor.
Lipsa de educatie, atitudine indiferenta, lipsa de responsabilitate, toate se aduna si lasa in urma gunoaie si diverse resturi care nu sunt biodegradabile dar care influenteaza negativ natura, fauna si flora. In continuare, marea majoritate a celor care vin dupa si gasesc aceste gunoaie le considera ca pe ceva specific, dau vina pe cei dinaintea lor si ce fac practic? Lasa si ei in urma gunoaie, scuzandu-se astfel prin gesturile celor dinaintea lor si dand dovada de un fel de orgoliu neinteles "daca altii au lasat eu de ce sa nu las? Si de ce sa strang ce au lasat ei in urma?" Si grup dupa grup, gunoaie dupa gunoaie. False regrete, nimic concret.
Nu arunc acum asupra autoritatilor aceasta problema. Chiar daca la prima impresie s-ar spune ca nu-si dau interesul, e clar ca alta e de fapt problema. Noi, turistii. Ne trebuie amenzi ca sa ne dam seama ca nu e bine sa aruncam gunoaie? Daca nu e nimeni sa ne verifice, inseamna ca nu avem nicio responsabilitate, ca ne permitem orice? Si nu in ultimul rand, ne place cand ajungem intr-un loc si gasim gunoaie gramada? E chiar asa de greu sa avem un simplu sac de gunoi sau o punga si sa adunam gunoaiele si resturile? Una peste alte, in general resturile sunt ambalaje, sticle goale, conserve goale, deci nu neaparat greutatea ar fi o problema. Iar o plasa normala ca si marime in general e suficienta pentru un grup de cateva persoane.
Ce e cu mentalitatea asta de turma? Cineva face mizerie si apoi restul dupa el ii urmeaza exemplul si arunca vina pe cei dinaintea lor. Si ceea ce probabil e tragic, dubios, dar care subliniaza aceasta mentalitate de turma e faptul ca in alte zone montane, probabil si din alte tari, unde nu sunt aruncate gunoaie, e posibil ca aceia care au aruncat la un moment dat gunoaie in zonele unde si-au permis sa arunce acolo nu arunca, pt ca acolo exemplul e altul, dar ar fi si mai grav sa mai si afirme "ca numai la noi e asa" si apoi se intorc aici, nu se intorc insa cu alta atitudine, nu invata nimic si nici nu-i sfatuiesc pe altii, arunca in continuare si afirma iar "ce frumos e in alta parte, numai la noi sunt gunoaie". Chiar credeti ca nu e posibil asa ceva?
De la un anumit nivel, lucrurile se schimba insa. Cei care urca sus pe munti, care fac drumetii strabatand crestele, atingand varfurile, sunt altfel. Acolo gasesti mult mai rar gunoaie. Ei au alt respect, alta atitudine. Ei stiu ca muntele iti ofera multe lucruri de neuitat, iar inaltimile iti ofera amintiri si senzatii pe care nu le intalnesti nicaieri altundeva. Nu e lux, te deconectezi de lume putin, esti doar tu in natura. Esti doar tu cu tine. Si pt ca acolo nu ajunge oricine, e un respect reciproc. Primesti ceva deosebit si oferi la randul tau ceva deosebit. Te oferi sa nu lasi nicio urma. Niciun gunoi. Pare banal, dar e cel mai important serviciu pe care il poti face naturii. Nu o ranesti.
Muntele ofera ceva ce nu gasesti in nicio alta parte. Ofera un drum catre varf. Catre varfuri. Ofera o educatie a efortului concentrat, a perseverentei, filozofia pasilor mici dar siguri. Ofera o perspectiva asupra lumii. De la inaltime. Te face sa-ti doresti sa ajungi in varf mereu, chiar daca drumul e greu. Te face sa-ti doresti sa ajungi si mai sus. Te face sa-ti doresti sa te intorci acolo sus pe munti. Te face apoi sa cauti inaltimile si in sinea ta. Sus, pe varf, nu ajunge oricine. Insa tu ajungi. Ajungi cu siguranta. Ajungi obosit, dar se merita. Face cat toti banii din lume. Ai senzatia aceea ca ai trecut prin toate greutatile, ca ti-ai intarit putin caracterul. Si ai in jurul tau oameni care simt exact aceleasi lucruri ca si tine. Ajungand acolo, esti altfel. Te schimbi iremediabil. Esti cu picioarele pe pamant dar cu capul in nori. E o vorba: "pamantul e jos, cerul e sus si scara e doar inauntrul nostru". Si astfel, iti construiesti altfel povestea. Urmezi alt fir epic. Te plasezi pe alta traiectorie. Te schimbi. Refuzi lantul slabiciunilor.
Ca sa ajungi in varf te folosesti, printre altele, mai mult sau mai putin, si de exemplele pe care le vezi pe drum. Si in drumul spre varf, nu se arunca gunoaie. La inaltime, nu se arunca gunoaie. Pentru ca numai un anumit gen de oameni ajunge acolo. Cei care se respecta pe sine dar care respecta si natura. Si tu cu siguranta poti sa ajungi acolo. Si la sfarsit, te vei vedea mai bogat cu cea mai frumoasa experienta din viata ta, dupa ce ai atins varful. Vei fi altfel, vei fi fericit. Nu vei arunca gunoaiele, si atunci cand vei fi pe drumul de intoarcere, vei incepe sa aduni gunoaiele pe care le intalnesti in cale. Va fi un instinct dobandit, natural, tare ca aerul de munte. Te vei schimba pe tine insuti si apoi vei schimba putin si lumea. Tu putin, altul putin si tot asa, pana cand lantul slabiciunilor va deveni lantul puterii de a schimba, al puterii exemplului. Fii un exemplu intai pentru tine si apoi vei fi, in mod natural, un exemplu si pentru altii. Respecta-te pe tine si vei respecta si pe altii, dar vei respecta si natura.
Trebuie sa avem toti puterea de a schimba.
Acest post este o parte dintr-un articol scris de catre mine, articol care este inscris in concursul Naturalist. http://www.naturalist.ro/turism-si-mobilitate/puterea-de-a-schimba-1/.
Trebuie sa avem toti puterea de a schimba.
Acest post este o parte dintr-un articol scris de catre mine, articol care este inscris in concursul Naturalist. http://www.naturalist.ro/turism-si-mobilitate/puterea-de-a-schimba-1/.
Un comentariu:
"Dintr-o data parca totul prinsese viata intr-o dulce amagire umana. Asa I se intampla omului cand ajunge intr-un loc crezut de el uitat, frumos, plapand, nestiind ca asa fusese din totdeauna, iar prezenta lui aici nu ii confera nimic inaltator locului, nimic din ceea ce nu existase pana in acea clipa. Acelas spirit rasufla din orice stanca ca si pana acum, insa omului I se pare inca odata ca adevarul s-a cuibarit pe aici pe undeva, ca fericirea e si ea ascunsa printre brazi luand cu ea libertatea, si mai crede ca el, doar el, le va gasi.
"Uitat de voi, intr-un colt de lume se afla raiul meu si nici unul dintre voi nu face parte din el. In ipocrizia, prostia si marirea care ma inconjoara nu vreau si nu mai pot sa traiesc." Asa isi zice omul in sinea lui, dar nu stie ca acest paradis nu a fost niciodata al lui, si nici nu va fi, insa ingamfarea lui il orbeste si nu poate vedea adevarata frumusete ci doar pe cea care o stie, o intuieste, o doreste. El nu poate privi muntele din fata lui decat prin ochii lui. E singur si puternic in fata muntelui, asa se vede aici jos privind inspre soare insa nu poate vedea soarele privindu-l;vede padurea prinsa de crestele de piatra ale vaii, vede apa cautandu-si drum printre pietre, vede brazii zbatandu-se in calea vantului dar nu se poate vedea pe sine decat prin ceilalti asemenea lui."Tu stai aici pe veci insa eu sunt liber a cutreiera zarile, esti impunator si vesnic dar eu detin liberul arbitru" ii zice omul muntelui, fara a sti ca libertatea lui e cea pe care muntele I-o acorda cu toate ca de fiecare data cand ii bate potecile ia cu el acasa chiar si pentru o scurta perioada de timp o farama din raiul muntilor. Diferenta insa apare atunci cand la reintoarcere omul stie sa ii dea muntelui ce e al lui sau trece mai departe in ignoranta lui uitand de datoriile trecutului. Muntele nu e al omului ci omul e al muntelui." ... e dintr-un articol interesant citit...
Trimiteți un comentariu