"Ai castigat, continua; n-ai castigat, continua!!!" Ivan Patzaichin

Sustin atitudinea

Despre motto-uri, retete si dezvoltare personala

Tu ai vreun motto? De ce? Dupa ce te ghidezi de fapt in ceea ce faci? Care crezi ca e rolul unui motto? Eu am avut de mult timp motto-uri. Le-am mai schimbat, am cautat deseori ca in cateva cuvinte sa concentrez cat mai multa intelepciune si viziune si...si...si... Practic, am cautat retete. Am considerat ca TREBUIE sa am un motto. Ca si cum vroiam sa fac un rebranding personal si sa ma prezint in fata celorlalti dar si in fata mea drept o persoana care are un motto. Nu stiam prea bine de ce, nu puteam sa argumentez prea coerent, dar stiam ca vreau sa-mi gasesc un motto. Si am gasit destule (nu-i asa ca cine cauta gaseste?) Care de care mai interesante si mai placute cand le citeam. Imi alegeam un motto dar, dupa un timp, nu-mi mai placea. Ceva se intampla. Si cautam mai departe. Gaseam alt motto, apoi trecea iar o perioada si cautam altceva.

La un moment dat, s-a intamplat ceva. Probabil ca incepusem sa ma maturizez si mi s-a parut clar motivul pentru care eu nu-mi gaseam un motto de care sa zic ca e perfect. Eu incercam sa copiez atitudinile altora. Cautam vorbe spuse de altii, dar spuse din punctul lor de vedere. Lipsea esentialul din acele motto-uri, si anume cum gandesc eu de fapt. Practic, nu ma reprezentau. A urmat bineinteles o perioada in care incercam sa ma intuiesc pe mine. Sa ma cunosc pe mine insumi. Atunci am inceput sa realizez ca de fapt nu exista retete universale. Fiecare e unic prin felul sau de a fi, fiecare trece prin conjuncturi distincte mai mult sau mai putin, are anumiti oameni in jurul sau, anumite oportunitati si, in ultima instanta, fiecare are o anumita experienta si o anumita mentalitate. Si automat, fiecare are propria viziune.

Aici am gasit punctul de plecare privind motto-ul care urma sa ma reprezinte. Viziunea mea. Cum gandesc eu lucrurile. Care e experienta mea, ce am invatat, ce puteam sa mai invat, ce voi putea invata si, mai ales, cum voi putea invata si mai bine.

Initial, am considerat ca asta ma reprezinta si anume "Invat mereu". Dar probabil ca o anumita curiozitate m-a facut sa incerc sa sap si mai adanc. Cred ca intuiam eu ceva. V-a impresionat vreodata cum asa de putina esenta poate aroma asa mult? Mie mi se pare ceva deosebit, plin de subtilitati. De aceea ma atrage uneori arta gatitului. Nu cumva arta aceasta a gatitului este arta de a inventa retete noi si originale? Retete deosebite care sa uimeasca, retete care cuceresc intr-o clipa. Si cuceresc definitiv. Nu exista retete universale dar exista potentialul enorm de a inventa. De a reinventa. De a cuceri.

Cautam si inca mai caut anumite ingrediente pentru reteta mea.

Mi-am dat seama cum pot sa invat cel mai bine. Sa fac ceva si apoi sa-l perfectionez in timp. Sa ma joc, sa caut, sa analizez, sa gresesc, sa ma ambitionez, sa fac, sa aplic ce am invatat ca sa invat si mai bine.

Un motto trebuie sa reprezinte o viziune. Viziunea ta. Viziunea mea. Nu conteaza cate cuvinte are. Conteaza ce e in spate. Toate motto-urile pot suna a clisee pentru altii, insa e important doar cum suna pentru noi.

Eu construiesc mereu. Mai am pana sa construiesc zgarie-nori, am inceput cu castele de nisip si cu drumuri neasfaltate care nu stiu inca unde vor duce. Si ma uit in urma, drumul e plin de gropi, dar e drumul meu. La inceput nici nu stiam cum sa incep. Insa am inceput sa invat sa construiesc cu incredere. Sa pun pasiune. Iar ca sa pun pasiune, trebuie sa o gasesc undeva aici in sinea mea. Si caut. Ca sa stiu cum sa caut, ma educ.

Despre lampi care lumineaza altfel

If you were walking along the beach and you found a magic lamp in the sand, picked it up, rubbed it, and a genie popped out, and that genie said to you: “I am going to give you one big wish. I am going to allow you to do anything with your life that you choose to do,” would you look that genie right in the eye and say, “Genie, get back in that lamp, because I’m already doing it!” ?

(preluat de pe http://www.andreirosca.bookblog.ro/)

Ca sa raspund indirect la intrebarea respectiva, consider ca cel mai nepotrivit lucru care ar putea sa mi se intample acum ar fi sa castig la Loto.

"Un profesor e ca un vanzator, te vinde pe tine tie"

Unul din punctele de plecare in privinta lipsei aptitudinilor si a mentalitatilor sanatoase a noilor angajati il constituie sistemul de invatamant universitar. Sa fiu putin poetic, “ucide spiritul”. Practic, lucrurile nu sunt deloc corelate. Nu exista un sistem de invatamant adaptat la cerintele actuale ale angajatorilor dar si ale studentilor, nu exista un management al informatiilor, nu e mentalitatea pe baza de proiecte individuale, nu se face o cercetare reala ci, in general, se face doar "copiere", creativitatea, initiativa nu sunt incurajata. Se pune mai mult accent pe a memora decat pe a gandi. Practica lipseste. Nu vi se pare ca este un sistem in care marea majoritate se complace in superficialitate si mediocritate, mediocritate de altfel mult sub nivelul totusi decent de mediocritate?

Astfel, proiectele pe care eu le consider necesare sunt cele privind managementul sistemului universitar de invatamant. De exemplu un aspect care mie, cel putin, mi se pare important este ca cei din conducerea facultatilor nu sunt manageri ca si formare profesionala. Sunt profesori care ajung in conducere in urma unor conjuncturi.

Trebuie deci implementat un model de management in sistemul universitar. Un management modern. Insa, reversul medaliei, cu siguranta ca un astfel de sistem de management va avea de infruntat o gramada de probleme foarte mari, in primul rand mentalitatile din sistem, rigiditatea sistemului practic. Sa fac o mica paranteza, sistemul de invatamant se aseamana cu Jurassic Park, in rolurile principale sunt multi dinozauri, insa de data aceasta nu mai e un thriller, e o drama. Studii s-au mai facut, insa abordarea a fost clasica “observam, spunem care sunt problemele in mare insa nu facem nimic practic”.

Lucrurile nu trebuie confundate, masurile trebuie luate la nivel politic sau organizatoric, insa eu ma refer strict la un model de management in sistemul universitar care sa poata fi creat pe baza unor studii aprofundate, a unor colaborari si a unor exemple ale unor institutii.
Nu cumva persoanele din conducerea universitatilor au nevoie de o alta formare, de o alta optica, au nevoie de consultanta personalizata pentru nevoile si specificul activitatii lor?
La un moment dar, intr-un film destul de nou, Lions for lambs, un profesor ii spune celui mai promitator student al sau ceva de genul “un profesor e ca un vanzator, te vinde pe tine tie”.

SUSTIN

Marketing

Iti place marketing-ul? Ai vrea sa stii cate ceva, ca idee, despre acest domeniu, sau ai vrea sa-l studiezi mai in amanunt? Sau nu te intereseaza chiar deloc?

Prima intrebare si ultima ar trebui sa le gandim fiecare pentru ca marketing-ul acesta tinde sa devina o parte esentiala a vietii noastre, din toate punctele de vedere. Ca sa fiu mai explicit, indraznesc putin si afirm ca toti facem marketing. Vrand-nevrand. Acum. Tot timpul. Unii facem marketing bine, altii foarte bine, altii la voia intamplarii. Asta e si una din subtilitatile cliseului "prima impresie conteaza". De fapt, nu e doar un cliseu. E o realitate.

In continuare o sa ma folosesc de niste exemple, sper sa fie cat mai inspirat alese si prezentate. De ce suntem atenti la tendintele modei? Daca nu ne-ar interesa ce e nou, ne-am imbraca oricum. Dar multi dintre noi vrem sa parem in pas cu moda, moderni. Largesc putin conceptul, nu doar ca ne-am imbraca, ne-am aranja. Si cine nu e interesat si se aranjeaza dupa alta logica decat cea dictata de cea comerciala, se promoveaza singur drept o persoana dezinteresata, cu alte valori in minte decat a fi in pas cu moda. Tinuta business nu cumva e o eticheta pe care o cautam intentionat ca sa fim vazuti altfel? Cand ne cumparam o plasma sau un Lcd cu diagonala mare, nu cumva o cumparam mai degraba pt altii, sa vada altii ce ne-am cumparat? Sau, de ce nu, o cumparam si pt noi ca sa vedem noi ce ne-am cumparat, sa crestem in ochii nostrii. Sta in firea noastra sa avem instinctul de a ne afirma. Si chiar ne afirmam. Tot timpul. Dar fiecare in stilul sau. Doar ca, daca am face o analiza, unii s-ar dovedi ca au viziune si strategie insa doar o parte din acestia le si aplica practic, iar altii nu au nicio viziune clara si nici strategie. Sunt haotici. Si rezultatele se vad.
Sa particularizez putin. Un student la inginerie vrea sa se angajeze intr-o multinationala din domeniu dupa absolvire. Doreste o cariera. Pt asta, isi da seama ca trebuie sa se prezinte cu "ceva" la un eventual interviu, sa atraga cumva atentia din multimea de alti absolventi. Si participa la cateva conferinte internationale, invata engleza bine, se descurca bine in facultate, e ambitios, ia bursa, se pune la curent cu noutatile in domeniu, participa ca voluntar in diferite activitati. Isi pune gandurile in ordine ca sa poata sa raspunda clar la orice intrebare, sa nu aiba raspunsuri dinainte pregatite. Studiaza cum trebuie sa se prezinte la interviuri. Isi analizeaza punctele forte, calitatile, ceea ce i-ar placea. Participa de curios la cateva interviuri neimportante. Iar alt student se gandeste doar sa obtina un " servici' " bun dupa absolvire. Dar nu stie cum va obtine. Lasa totul sa vina de la sine, se descurca cum se descurca, nu se gandeste la cum sa-si planifice pasii in viitoarea cariera, nu se gandeste ce i-ar placea sa faca, ce ar vrea sa invete, cum i-ar placea sa fie viitorul loc de munca, termina si facultatea si, cumva, apare oportunitatea unui interviu la care participa alaturi de studentul de dinainte.
Cine crezi ca va lasa o impresie mai buna? Primul student care a vrut sa devina un absolvent interesat de cariera sa, care se implica, care vrea sa invete, sau celalalt? Primul a stiut ce vrea, si-a stabilit pasii si a actionat in consecinta. A invatat cum sa se prezinte. Al doilea, n-a stiut prea bine ce vrea. N-a avut un obiectiv clar decat partial, nu si-a facut o strategie. Probabil nu va lasa o impresie prea buna. Acum, prin prisma a celor spuse mai sus, gandeste-te putin la cei 4 P in marketing (Product, price, place(distribution), promotion). Cine e produsul? Evident studentul. Care e pretul? Ceea ce e investit in respectivul produs (increderea in sine, munca, orele petrecute analizand si studiind, meditand). Care e piata(place)? Multimea de absolventi care isi cauta loc de munca. Ce inseamna promovarea? Discutia la interviu fata in fata cu angajatorul, modul cum se prezinta, cum vorbeste, cum isi pune in evidenta bilele albe. In concluzie, cine crezi ca face marketing mai bine si de ce, care dintre cei doi studenti?

In alta ordine de idei http://www.quicksprout.com/2007/10/24/the-difference-between-marketing-pr-advertising-and-personal-branding/ Dar parca de multe ori ne promovam destul de bine, insa obiectivul e doar sa fim "cumparati", serviciile ulterioare sunt puse in planul secund si ajungem deseori prin a ne pierde "clientii", care aleg sa "cumpere" altceva, care pare a fi mai util. Sau macar e astfel promovat.
Oricum, importanta e ideea. Si acest marketing pe care il facem zi de zi ne contureaza brand-ul nostru. Ne pozitionam usor-usor. Practic, ne construim brand-ul zi de zi. Il perfectionam. Sau nu. Ne adaptam si evoluam. Sau nu. Ne diferentiem. Sau nu. Alegerea e doar a noastra. Si va fi mereu alegerea noastra. Deci, facem rebranding sau nu?

SUSTIN